Adresa CMR către CNAS

În contextul rediscutării Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2018, Colegiul Medicilor din România a solicitat Casei Naționale de Asigurări de Sănătate proiectul de modificare al acestui contract și al normelor metodologice, în vederea analizării.

Medicii de familie care au participat la protestul din data de 15 noiembrie 2017 de la București au cerut, la rândul lor, un draft al respectivului contract. Prim-ministrul României a promis că proiectul de contract le va fi dat vineri, 17.11.2017.

 

ADRESA-CMR

RASPUNS-CNAS

Comunicat privind protestele medicilor de familie

În calitate de organizație profesională care apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele membrilor săi, Colegiul Medicilor Alba dorește să-și exprime susținerea față de acțiunile de protest ale medicilor de familie, acțiuni promovate și de către Coaliția „Solidari pentru Sănătate”. (http://snmf.ro/http%3A/%252Fwww.snmf.ro/noutati/30_10_2017_coalitia_solidari_pentru_sanatate.htm )

Situația critică în care se află medicina primară durează de prea mult timp. Nu s-a încercat niciodată cu adevărat găsirea unor soluții pentru remedierea situației – legislația a fost peticită pe alocuri, medicii au fost amăgiți cu promisiuni, s-au simulat negocieri, dar în esență nu s-a schimbat absolut nimic. Istoria se repetă pentru că oamenii rămân aceeași.

Lipsa de respect a statului pentru medicii de familie se răsfrânge în mod direct și asupra pacienților. Ne-am bucura ca aceștia din urmă să se alăture demersurilor medicilor, deoarece un sistem de sănătate nefuncțional ne afectează pe toți.