Comunicat – Noile alocări bugetare duc la un sistem de sănătate bolnav

Colegiul Medicilor Alba constată că, în situația actuală, sistemul de sănătate se îndreaptă vertiginos către colaps. Scăderea bugetului alocat pentru serviciile medicale din asistența medicală primară și ambulatoriul de specialitate este profund îngrijorătoare.

Valoarea punctului este umilitoare, atât pentru medicii din ambulatoriul de specialitate, cât și pentru medicii de familie. Cu sumele preconizate de CNAS unele cabinete nu se vor putea menține deschise, iar în cazul altora calitatea serviciilor va avea de suferit.

Cabinetele de medicină de familie și cele din ambulatoriul de specialitate gestionează aproape toate problemele de sănătate ale populației, dar primesc o parte infimă din buget. Mai mult, jumătate din medicii de familie au atins deja vârsta de pensionare dar continuă să lucreze, deoarece din urmă nu vine nimeni, în condițiile actuale. Distrugându-se încet, dar sigur, medicina de familie și medicina din ambulatoriul de specialitate, va crește presiunea pe spitale, unde și acolo există un deficit major de personal. Lipsa medicilor din spitale duce la imposibilitatea menținerii liniilor de gardă; în plus, plata orelor de gardă încă este la nivelul anului 2016.

Personalul medico-sanitar este epuizat fizic, psihic și emoțional de prea multă vreme.

Avertizăm populația că taxele sunt tot mai mari însă, în condițiile propuse în prezent de CNAS, accesul la serviciile medicale de bază și din ambulatoriul de specialitate va fi îngrădit sau inexistent. Reevaluarea situației și a bugetului este imperativă.

Sănătatea unui om este inestimabilă, totuși, guvernanții par să pună cel mai mic preț pe ea.

Colegiul Medicilor Alba susține demersurile medicilor din ambulatoriul de specialitate și ale medicilor de familie pentru obținerea unei finanțări echitabile, pe măsura efortului și importanței muncii lor.

Erori în PIAS

În plin sezon al virozelor, Platforma Informatică din Asigurările de Sănătate este blocată din nou, iar medicii sunt împiedicați să-și desfășoare activitatea în parametri normali.

Pacienții care se prezintă la unitățile sanitare care funcționează în contract cu CNAS trebuie să fie pregătiți pentru aglomerație, timp de așteptare prelungit și posibilitatea ca documentele medicale necesare să nu le poată fi eliberate. 

Toți sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și răbdare, deoarece sursa problemei nu se află în cabinetele medicale sau în spitale.