Comunicat al CMR privind vaccinarea

Redăm mai jos comunicatul oficial al Colegiului Medicilor din România, comunicat prin care se condamnă orice campanie prin care este denigrată vaccinarea.

 

Colegiul Medicilor din România susține imunizarea, ca măsura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicinii, cu impact major în sănătatea publică prin prevenirea bolilor infecţioase grave, a complicaţiilor sau a deceselor produse de acestea.

Vaccinarea a contribuit decisiv la scăderea mortalităţii şi morbidităţii prin boli infecţioase, a dus la creşterea substanţială a speranţei de viaţă. În fiecare an circa 3 milioane de vieţi sunt salvate prin vaccinare. O acoperire vaccinală optimă şi constantă va duce, în timp, la eradicarea a numeroase boli infecţioase transmisibile.

CMR consideră că vaccinarea este un drept al copilului necesar pentru a obţine cea mai bună stare de sănătate posibilă şi a nu fi expus în viitor pericolelor reprezentate de unele boli infecţioase grave.

Colegiul Medicilor din România a încurajat o reglementare legală solidă a activităţii de vaccinare, responsabilizarea clară a celor implicaţi, începând cu autorităţile, corpul profesional medical dar şi reprezentanţii legali ai copiilor. Colegiul Medicilor din România îşi doreşte ca aceste responsabilităţi să aibă ca rezultat, în primul rând, protejarea vieţii copiilor dar şi a persoanelor adulte.

Din acest motiv, CMR condamnă orice campanie prin care este denigrată vaccinarea și susține sancționarea tuturor acțiunilor care pot avea consecințe grave asupra sănătății populației.