Comunicat – 13.10.2016

Referitor la cazul minorului A.A.P., în vârstă de 9 luni, Colegiul Medicilor Alba s-a autosesizat, în conformitate cu art. 107 din Hotărârea nr. 2/30.03.2012 privind adoptarea Statutului Colegiului Medicilor din România, fiind demarată o anchetă disciplinară.

 

Colegiul Medicilor Alba va analiza dacă, în acest caz, personalul medical a procedat sau nu conform protocoalelor. Susținem dreptul pacienților de a reclama, către instituțiile competente, cazurile în care consideră că au fost prejudiciați din cauza unor erori medicale. Însă, până la finalizarea anchetei, rugăm presa și opinia publică să fie rezervați în concluzii și declarații.

 

Constatăm cu nedumerire ușurința cu care se atribuie întreaga responsabilitate personalului medical înainte de aflarea verdictului, ignorându-se complet prezumția de nevinovăție. Considerăm că această abordare este atât în detrimentul personalului medical, cât și al pacienților.