Medicii intră în grevă japoneză

Grevă japonezăLuni, 21 martie, medicii vor intra în grevă japoneză în toate unitățile sanitare în care se regăsesc membri afiliați Sindicatului Promedica, Camerei Federative a Sindicatelor Medicilor din România (CFSMR) și Federației Sindicale “Hipocrat” din România (FS Hipocrat).

Colegiul Medicilor Alba susține această inițiativă deoarece desfășurarea activității medicale este grav afectată în special de nerespectarea timpului de muncă și a celui de odihnă, deficitul de personal și reglementările privind salarizarea. Disparitățile dintre textele de lege și realitate trebuie eliminate urgent. Asigurarea calității actului medical este o misiune aproape imposibilă în condițiile actuale.

Toți medicii din județul Alba vor purta, în spitale și în cabinete, o banderolă în semn de protest.

Colegiul Medicilor Alba îndeamnă toți medicii din sistem la solidaritate și la conștientizarea faptului că ei sunt singurii în măsură să ceară respectarea drepturilor și a profesiei din care fac parte.

Aceste demersuri sunt susținute inclusiv de Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) și de Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF). Medicii de familie din județul Alba vor purta și ei banderole albastre în semn de susținere.

Tot în cursul săptămânii viitoare, în data de 23 martie, reprezentanții Colegiilor Medicilor din țară se vor reuni la București pentru a dezbate problemele din sistemul de sănătate